Astăzi simt să scriu despre un personaj foarte drag mie, pe care l-am jucat și încă îl mai joc, dar observ că lucrurile se îmbunătățesc. Este vorba despre nimeni altul, decât minunatul, sfântul Om Spiritual People Pleaser, (făcătorul pe placul altora) aplauze vă rog!

Omul spiritual people pleaser, sau Sfântul, se caracterizează prin lipsa îngrijorătoare a răspunsului de Furie, prin lipsa „colților” și a limitelor sănătoase, măcar la un nivel minimal, că nimeni nu-i perfect.

Este genul de persoană care supra-ascultă, care supra-împărtășește, fiind hiper deschis cu emoțiile sale. Este genul de persoană care fie te va asculta până te plictisești, fie îți va povesti cu lux de detalii cum l-a făcut să se simtă gărgărița care s-a așezat pe mâna lui, azi dimineață.

În cadrul relațiilor, Sfântul îți va conține toată furia și toate abuzurile emoționale, că asta face o persoană spirituală. Fără să știe, acesta folosește toate învățăturile spirituale pentru a masca rănile și traumele emoționale și lipsurile în ceea ce privește autenticitatea și nevoile autentice.

În același timp, omul care face pe placul altora are, cel mai probabil, conștiența de sine bazată pe rușine, încercând să fie un Supra-Om, deci toate învățăturile spirituale se mulează precum o mănușă pe această nouă personalitate. După cum ne spune Bradshaw, în cartea sa „Healing the Shame that Binds You” , (trad. Vindecând rușinea care te-a legat), rușinea exagerată ne face fie să fim Supra-Oameni sau Sub-Oameni.

Omul Spiritual People Pleaser îți va zâmbi mereu, va avea mereu o atitudine de blândețe și un ton calm, chiar dacă este ținta unor răutăți sau chiar abuzuri, fiindcă „așa trebuie să fie un om spiritual”. Atât de înstrăinat de propria simțire, este incapabil să simtă dinamicele subtile ce au loc în jurul lui și, prin urmare, nu realizează care situații sunt cu adevărat potrivite pentru el sau nu.

Acest gen de dinamică poate deveni pervazivă și ne poate menține în ne-simțire, deconectați de noi înșine, de propria umanitate cât și a celorlalți.

Îmi aduc aminte că o persoană cu care relaționam mi-a spus la un moment dat „măi, dar enervează-te și tu!”. Oamenii văd și simt când cineva nu este autentic. Această dinamică ne poate opri din a ne accesa luptătorul interior, cel care ne susține în a ne manifesta intențiile, de a ne lua apărarea și de a ne onora disciplina și responsabilitățile.

Ca atare, este important ca, ușor, ușor, să revenim spre simțire, onorând faptul că durează până când autenticitatea își face simțită prezența.

Până la urmă, acest arhetip este unul drag mie și nu este de negat sau alungat din ființa noastră. Toate aspectele noastre sunt ok și le putem accesa atunci când este cazul, dacă simțim că este potrivit. Pentru că nu este tocmai potrivit să fii calm și blând când cineva te amenință cu o lovitură, dar este potrivit să fii calm și să asculți cu inima deschisă și empatie atunci când un prieten are nevoie de susținere. Este vorba de Simțire!

Deci, până la urmă, să revenim, treptat, la propria simțire și la nevoile autentice!

Gabriel R. Brătan

Articol publicat în revista nr 85/06 februarie 2023 (foto. Pinterest)