Dependența de stările înalte

Suntem în pragul unei mari schimbări evolutive, omenirea ca și specie aflându-se la marginea unui salt cuantic, lucru care va schimba, în timp, felul în care umanitatea funcționează la nivel individual și colectiv. Totuși, la nivel individual, pentru a aduce în ființă această schimbare, este nevoie de răbdare și de echilibru.

Există riscul ca individul să meargă prea mult în direcția subtilă, să dorească să întrupeze aceste schimbări mult prea repede. Acest lucru poartă riscuri mari căci dacă pierdem legătura cu pământul, trăim într-o psihoză. Este minunat să simțim schimbarea, să vrem să o naștem, prin noi, în lume, însă este nevoie de o bună stare de centrare și în planul material. Este nevoie să se țină cont de limitările pe care traiul în lumea fizică le presupune.

Pe de altă parte, se poate ca individul să fie prea în material și astfel, să uite de comunicarea cu organismul vieții, cu ariile subtile, cu propria Ființă spirituală. Astfel, individul devine cufundat în viața de zi cu zi și uită de observator, de partea care se află dincolo de toate acestea. Până la urmă uită de Bucurie, de Gingășie, de Blândețe.

Ideal ar fi, și spun asta din propria experiență și ce îmi dau seama pe parcurs, să existe un balans, un echilibru! Astfel, rădăcinile sunt bine împământate și în același timp, crengile și coroana sunt receptive către forțele universale, către subtil, către sensibilitate.

Suntem aici pentru a ne aduce aminte de propria Divinitate, că suntem parte a unui organism mult mai vast decât putem cuprinde cu mintea. Și în același timp, suntem aici și pentru a măiestri cât mai mult din ceea ce presupune traiul pe pământ, într-un corp fizic căci astfel ne aducem și contribuția necesară acestui plan. Este nevoie de astfel de oameni, care sunt receptivi și conectați către ambele părți, pentru ca evoluția să își poată urma cursul!

Una dintre capcanele egoului spiritual care mi-a dat bine de furcă este omul spiritual dependent de stările înalte. Ascultam un video de-al lui Richard Rudd unde prezenta o listă cu câteva aspecte de acest gen. Așa, inspirat fiind de acest video, am simțit să scriu despre această dinamică.

Omul spiritual dependent de stările înalte este, cred, o etapă prin care, mai devreme sau mai târziu, orice căutător va trece. Fie că ne căutăm acele stări prin retreat-uri, tabere, fie că o facem prin plante sacre, fie prin practică meditativă intensă, ideea este că ne cam dăm peste cap.

Nu ne oferim răgazul necesar pentru ca lecțiile, deschiderile, înțelepciunea primită, să prindă cu adevărat rădăcină în sinea noastră. Și așa începem să alergăm după dragonașul roz al stărilor înalte.

Nu este nimic în neregulă cu această etapă căci, până la urmă, ajungem într-un punct în care Viața ne arată printr-un fel sau altul că ceea ce facem devine din ce în ce mai nesustenabil.

Personal, am avut nevoie de câteva alergături de genul acesta care m-au destabilizat așa de bine încât eram la un pas de atacuri de panică și apoi a durat o perioadă de câteva luni bune pentru a reveni la un nivel de centrare.

Deci poate deveni chiar periculos, căci trezim niște energii în noi care ar putea fi mai mult decât putem duce. Însă am avut nevoie de aceste experiențe pentru a-mi arăta că această cale a extremelor nu este una neapărat benefică, sau cel puțin nu pe termen lung și nu în lipsa unui ghid experimentat.

Richard spune în acel video că aceste înțelepciuni, deschideri, stări înalte, găsesc mult mai ușor casă într-un mediu și o persoană echilibrată. Căci uneori avem nevoie și de perioade de cocon, pentru ca transformările să aibă loc. Nu putem fi tot timpul în expansiune. Corpul nostru are nevoie de timp pentru a se aclimatiza și obișnui cu noile frecvențe.

Da, nu este foarte amuzant când îți declanșezi, prin căutările tale, niște nopți întunecate ale sufletului. Tocmai de aceea, de ceva timp încoace, Intenția pe care mi-am pus-o în sinea mea, ca o casetă pe repeat, este – Viață, te rog, cu Blândețe!

Sper să fie de ajutor acest articol, sau măcar să fie un pic amuzant! Există tot felul de capcane ale egoului spiritual prin care trecem și este important să fim înțelegători cu noi înșine și cu ceilalți. Dacă suntem deschiși și umili, cu siguranță vom învăța, până la urmă.

Așa că, să ne aducem aminte de Inimă, de Iubire și să mergem pe calea noastră căci Iubirea și Inima sunt singurele care ne pot ghida prin mrejele întortocheate ale minții și căii spirituale!

Fie ca Inimile să ni se deschidă și fie ca Iubirea să înflorească în inimile noastre!

Gabriel R. Brătan

Articol publicat în Revista nr. 86/20 februarie 2023

sursa foto: Pinterest