Din tainele sufletului meu. Reflecție asupra relației mamă-copil

Deoarece mulți părinți se confruntă cu situații de genul conflictelor, învinuind copiii de multe neîmpliniri ale lor, am simțit să aduc puțină claritate prin natura cunoașterii și experiențelor mele de viață, reflectând la relația sănătoasă pe care am creat-o între mine și copilul meu.

Cred cu tărie că oamenii au început să știe/cunoască faptul că în viața noastră copiii apar fie că noi îi chemăm, fie că ei își doresc. Se cunoaște faptul că sufletele mamă-copil fac cunoștință între ele cu trei luni înainte de concepere. Acolo unde mama cere Divinului să primească binecuvântarea de a aduce pe lume un prunc, acel copil care vine în viața ei este oarecum primit cu iubire și la rândul său vine cu o doză de iubire în viața terestră, deoarece ei cunosc din viața astrală că este indicat întâi să oferi apoi să primești. Este cam trist pentru acei copii care aleg să vină într-o familie sau cuplu unde viitorii părinți nu acceptă cu iubire momentul venirii pruncului.

Copilul cunoaște de dinainte de a se naște tot ceea ce părinții plănuiesc cu privire la aducerea pe lume a unui bebeluș. El știe, cunoaște tot ceea ce este înmagazinat în conștiința mamei cu privire la emoții, nivelul spiritual, convingeri, etc. De pildă, atunci când într-un cuplu există dragoste și din iubirea lor fizică se naște un copil, cei doi ignoră faptul că unirea lor trupească s-a produs deja în afara corpurilor și înaintea actului.

Cum este posibil asta? E simplu, în timpul somnului sufletul părăsește trupul și întâlnește alte suflete în locuri pe care și le confecționează. Acolo ele dau frâu liber speranțelor, dorințelor, angoaselor. La fel stau lucrurile și în cazul concepției. Actul procreării are loc mereu în corpul sufletului, înainte cu aproximativ trei luni terestre de actul fizic.Chiar dacă întâlnirea încă nu s-a produs, sufletele știu ce se întâmplă. Sufletul copilului știe de dinainte de a se naște că suntem cu toții Unul. E greu de explicat în cuvinte, însă este o certitudine viscerală.

Copiii evoluați spiritual știu de dinainte de a se naște că Cerul și Pământul se află în străfundul trupului nostru și la originea fiecărui suflet. Ei ne aduc în atenție că nu sunt doar simboluri ce ne servesc în filosofie pentru a ne da impresia că am înțeles totul. Sunt elemente care într-o zi vor deveni tangibile pentru noi toți.

Conștiința bebelușului care urmează să se întrupeze se întâlnește cu conștiința mamei în diverse ipostaze mai ales în timpul somnului mamei. Se întâmplă uneori ca viitoarea mămică să viseze întâlnirea cu sufletul bebelușului și după ce va naște, poate avea un deja-vu sau este posibil să apară uitarea care poate șterge totul

Odată ce copilul și-a ales părinții, el cunoaște multe aspecte despre ei și chiar își propune să îi ajute să crească spiritual. Copilul este cel care la nivel de conștiință comunică cu mama fie din curiozitate, fie din dorința de a-i împărtăși iubirea și din dorința de a se face acceptat foarte repede. Totul are loc într-un spațiu al iubirii.

Există în fiecare dintre noi un fel de rană a lipsei de iubire ce pare că nu se cicatrizează. Încă de dinainte de a veni în această viață, sufletele copiilor care urmează a se întrupa vin cu această mare dorință de a oferi iubire pentru a primi mai multă dragoste.

Când sufletul copilului cheamă mama către el și mama vine, acest lucru dovedește că îl acceptă. Copilul face apel telepatic în timp ce mama doarme și astfel se generează un soi de curent electromagnetic, ce creează la rândul lui o cale de acces pentru cine percepe chemarea.

Din momentul în care sufletul copilului se întâlnește cu sufletul mamei și se produce acel contract, copilul se angajează să rămână în lumina mamei. Odată întrupat, când inima fătului începe să bată, se formează acea legătură viscerală între sufletul celui care vine și mama sa. Să nu uităm că ceea ce constituie o bucurie pentru unii, este o ruptură pentru alții (bucurie pentru cei de pe pământ și ruptură pentru cei din astral).

Lacrimile sau privirea uneori absentă a nou-născutului poartă în ele deseori amintirea orizontului luminos pe care l-a părăsit și a chipurilor celor pe care i-a lăsat în urmă. Copilul care tocmai vine pe lume nu este o foaie albă, așa cum ne sugerează pielea lui catifelată. El își aduce bagaje ce conțin teamă, speranță, inhibiții, bucurii, potențial, etc

Pe măsura dezvoltării sarcinii, copilul simte și știe când viitorii părinți își proiectează asupra corpului său propriile spaime sau speranțe. Astfel îl poate împiedica pe copil să devină el însuși.

Venirea pe lume a copilului tău înseamnă întoarcerea unei ființe care își poartă propriile bagaje și pe care o vei îndruma; este o ființă ce vine să îți împrospăteze memoria, dar și să-ți arate propriile slăbiciuni și conflicte de care trebuie să scapi.

Fiindcă am relatat astăzi despre perioada de dinainte de nașterea copilului și până la nașterea propriu-zisă, în ediția viitoare a revistei vom aborda și vom cuprinde perioada între nașterea copilului și maturitate.

Luciana Prisecaru

Un om care a ales să trăiască liber și conștient

Text publicat în Revista nr.90/08 mai 2023. foto: Pinterest

Din tainele sufletului meu. Reflecție asupra relației mamă-copil

By rox

Academia TERRANOVA