Am fost dintotdeauna interesată de rolul meu ca femeie în această viață… chiar din adolescență. Apreciam mult forța interioară, dăruirea, perseverența, compasiunea și iertarea pe care le vedeam la mame, curajul și încrederea pe care le vedeam la femeile care aveau succes în plan social, material, feminitatea și senzualitatea femeilor fascinante care puteau oricând să aibă la picioare bărbatul dorit….

    Și cu toate astea simțeam încă de la o vârstă fragedă că eu ca fetiță, apoi ca și femeie nu se poate să exist în lumea asta doar pentru atât… aveam intuiția că mai există anumite taine și că nu o să mă pot rezuma doar la o viață socială, în limitele permise de societate (mă refer aici la sintagma „a fi în rând cu lumea”) și că trebuie să fie de experimentat și altceva… Gândul că aș fi cândva soție și mamă și un angajat în câmpul muncii, avea conotațiile lui interesante, dar îmi crea brusc probleme de respirație… parcă ceva era prea strâmt în viața asta, sau prea mult impus.

Aspirația mea de a înțelege care e rolul meu ca femeie mi-a scos în cale de-a lungul timpului situații și persoane deosebite care să mă învețe. Și să mă ajute să înțeleg.

          Conștiința mea a fost atrasă în zona spirituală atunci când am înțeles că înainte de a fi femeie sunt… Spirit… că acesta vrea să experimenteze viața în planul fizic, în contextul acesta de manifestare ca femeie.

          Am studiat anumite tradiții spirituale și am fost profund uimită și încântată să descopăr că pe acele căi spirituale femeia era considerată, într-un mod deosebit, o creație divină și era transfigurată ca fiind însăși manifestarea Grației divine… înțelepții acelor tradiții spun că prin femeie Dumnezeu își manifestă Grația pentru bărbat, sau cu alte cuvinte, bărbatul ajunge mai ușor la Dumnezeu prin femeie… Am înțeles că e o exprimare care are și sensul direct, dar și cel metaforic… adică pentru bărbații asceți, sau care pur și simplu sunt singuri, Grația divină se manifestă prin așa numita Femeie interioară, Anima despre care s-a scris mult și probabil majoritatea oamenilor știu despre asta. De ce ar manifesta Dumnezeu Grația Sa prin femeie?

          Tot scrierile străvechi ale înțelepciunii spirituale spun că Bărbatul este preponderent expresia manifestată a Conștiinței, iar Femeia este preponderent expresia manifestată a Energiei. Se spune că Dumnezeu și creația Sa sunt Conștiință și Energie, împreună, nu pot fi separate. De aceea femeia caută să se unească cu un bărbat, cum se spune își caută jumătatea, iar bărbatul la fel… pentru a se întregi, pentru a realiza unitatea, întregul, împlinirea deplină… e în ADN-ul nostru această informație, această necesitate, care nu ține de voința proprie, ci de faptul că unitatea, întregul, sunt expresia fericirii depline, a iubirii împlinite, a replicării în ființa noastră a însuși exemplului divin… al lui Dumnezeu Tatăl.

          Deci așa cum bărbatului îi este mai specific aspectul de conștiință, de verticalitate, de forță interioară, de ax principal în jurul căruia energia construiește, manifestă, creează, la fel și femeii îi este specifică manifestarea spumoasă, capacitatea de a aborda mai multe aspecte ale vieții deodată, creativitatea, tumultul vieții și forța manifestării… Se spune că bărbatul fără femeie (conștiința fără energie) este un cadavru, adică o creație lipsită de viață, neatrăgătoare. Femeia (adică energia) fără conștiința în jurul căreia să se centreze, creează haos.

          Grația divină este o formă de manifestare a energiei divine și este firesc să se manifeste prin ceea ce rezonează cu ea, adică… femeia. În tradițiile spirituale care au această viziune asupra creației, femeia este foarte mult respectată și adorată, transfigurată, iubită, pentru că prin această adorație este deschisă rezonanța propriilor energii ale fiecărui om cu însăși Energia manifestatoare, creatoare a lui Dumnezeu Tatăl numită în diverse tradiții Mahashakti, în altele Shekhinah, iar în tradiția creștină Duhul Sfânt

          Ce înseamnă atunci femeie + conștiință?

          Femeia care înțelege să acorde în viața ei atenția cuvenită aspectului de conștiință, care este dispusă să amplifice și să armonizeze în structurile ei energiile cu conștiința specifică asociată acestor energii, este Femeia Spirituală. Ea își înțelege rolul, rostul și este dispusă să acționeze în concordanță cu menirea și misiunea ei. Sunt multe femei inteligente și frumoase, dar nu neapărat spirituale. Femeia spirituală este cea care înțelege și conștientizează că înainte de a fi femeie este un Spirit, că în ea, în inima ei sacră, este o picătură de divin, numită astfel și că are datoria să descopere, să își recunoască natura ei divină și apoi să acționeze în cunoștință de cauză, într-un mod înțelept. Înțelepciunea este diferită de inteligență și face diferența dintre o femeie deosebită și o femeie spirituală. 

           Femeia spirituală care și-a trezit sufletul și care învață să își centreze conștiința în inima ei, cu alte cuvinte învață să acționeze mereu din inimă, intuitiv și nu din minte se spune că devine o forță a naturii, o creatoare care-și impactează, în mod profund benefic, propria viață, dar și viețile celor din jurul ei într-un mod divin, echilibrat, armonizator și împlinitor.

          Sunt multe de spus despre femeia spirituală și în această primă parte a acestui articol o să încep prin a enumera câteva dintre calitățile specifice femeii spirituale, urmând ca în celelalte părți în care vom detalia împreună acest subiect (aștept feed-back-uri și împărtășiri din propria experiență a celor care se regăsesc în tema prezentată) să abordăm și modalitățile practice de trezire și manifestare a femeii spirituale din noi…

          Este la îndemâna oricărei femei să își trezească potențialitățile minunate cu care a venit înzestrată în această lume, în acest plan. Trebuie doar să își dorească asta cu ardoare, să fie dispusă să se observe atent pe ea, dar și pe cei din jurul ei, să învețe și apoi să acționeze adecvat (există posibilitatea ca uneori să știm dar să acționăm ca și cum nu am ști și aici vorbim despre testele spirituale, subiect care va fi abordat mai târziu).

          Trec în revistă acum doar câteva din calitățile manifestate de o femeie conștientă de ea însăși și de spiritul care este:

          1. Încrederea în Sine – care este diferită de vanitate, orgoliu sau auto-suficiență. Este vorba de încrederea în propria feminitate, ca expresie divină a Spiritului care este. Și aici am constatat de-a lungul timpului, inclusiv la mine, că, de regulă, multe femei nu au încredere în ele însele, că nu știu cum să își amplifice acest aspect în ființa lor și că de multe ori ca să mascheze această lipsă de încredere afișează un fel de nonșalanță exagerată sau chiar se închid față de cei din jur, preferând astfel să își diminueze șansele de a obține ceea ce își doresc, considerând că acele aspecte nu sunt pentru ele, sau chiar li se par inabordabile.

          2. Smerenia – e diferită de umilință și este extrem de importantă… va fi abordată eventual ca și temă separată, ulterior.

          3. Capacitatea de a iubi necondiționat care ține foarte mult de puterea de a înțelege și a accepta că totul este creație divină și că nimic nu este ceva ce putem noi poseda. Nimic nu este în posesia noastră decât temporar, cu acord divin și ne este dăruit pentru a iubi, de dragul Iubirii. 

          Iubirea este cea mai importantă energie din creație, se spune că ea, de fapt, stă la baza Creației și că nu putem condiționa de nimic – nici iubirea pe care o oferim, nici pe cea pe care o primim. Dacă înțelegem asta și respectăm libertatea fiecăruia de a se manifesta așa cum este și cum simte, fără să cerem garanții și jurăminte, atunci ne racordăm la însuși fluxul universal al Iubirii divine. 

          4. Manifestarea conștientă a propriei feminități, a tuturor calităților feminine în armonie cu legile divine, fără a manipula, fără a condiționa 

          Orice formă de energie manifestăm, este necesar să fim conștiente de impactul asupra celor din jur, fără a ne folosi de acestea în scop individual, egoist, manipulator.

          5. Intuiția deosebită, dorința de a acționa cu înțelepciune – intuiția este o calitate a inimii… mintea nu poate fi intuitivă, este doar investigativă. Atunci când intuiția, acest limbaj al sufletului se combină cu înțelepciunea (inteligență plus bunătate, compasiune, percepții profunde) femeia respectivă devine o comoară… toată lumea și-o dorește prin preajmă.

          6. Respectă mereu legile divine ale manifestării, în special legea liberului arbitru, dar și legea iubirii necondiționate – am spus câte ceva despre asta mai devreme.

          Sunt multe alte calități, dar acestea mi s-au părut cele mai importante… nu am trecut aici  nimic despre calitățile fizice. În general orice femeie are frumusețea ei… la unele este ascunsă pentru că nu au dobândit încă încrederea necesară să o scoată la lumină și să o manifeste plenar, iar la altele se manifestă în toată plenitudinea ei. Se spune că frumusețea este expresia unor necesități. Adică un suflet frumos și calități, virtuți deosebite, cultivate de oricine, fac ca și chipul să dobândească acele trăsături în timp, acea luminozitate care îl fac extrem de atrăgător. 

          Știți cum se spune? Moneda de schimb în această lume este energia… și banii sunt doar o expresie grosieră a unei forme de energie… însă în afară de bani, oamenii sunt atrași de calitatea energiilor cu care interacționează și cu care rezonează. Am observat deseori că unele femei frumoase, cu trăsături evident foarte armonioase nu erau neapărat și atrăgătoare și nu reușeau să se mențină prea mult timp într-o relație sau să transmită ceva deosebit. În același timp sunt și femei care nu au trăsături fizice de frumusețe clasică și, cu toate astea, au învățat să manifeste și să moduleze energii frumoase din ființa lor, să le prezinte cu îndrăzneală și armonie și sunt astfel deosebit de atrăgătoare. 

Este important ca femei să știm să dăm drumul, să manifestăm energiile frumoase și armonioase pe care le avem… și pentru asta trebuie să învățăm să avem încredere în ceea ce avem și în ceea ce suntem.

          Ca o parte practică în finalul acestui articol pentru cele care sunt interesate și simt că doresc să facă asta:

  • În fiecare seară, înainte de culcare, ne amintim cel puțin 10 lucruri sau 10 aspecte pentru care putem fi recunoscătoare și chiar ne exprimăm recunoștința. De exemplu, putem să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a oferit în ziua respectivă, pentru prieteni, pentru familie, pentru iubit, pentru calitățile pe care le avem, pentru hrană, aer, apă, etc. Ne vom simți inspirate pentru ce anume să fim recunoscătoare zilnic. Putem repeta acest lucru pentru măcar 3 săptămâni. Vom vedea că de la zi la zi, energia noastră, starea cu care începem o nouă zi se va modifica mult, va fi mai elevată, mai împlinitoare. Putem experimenta!
  • În fiecare dimineață când mergem la baie să ne spălăm, ne privim în oglindă, ne zâmbim și ne spunem cu multă încredere: „Sunt Spirit, sunt o femeie minunată, am deplină încredere în natura mea divină și am la dispoziție tot ce îmi trebuie ca să obțin ce îmi doresc!

          Sunt lucruri extrem de simple, dar voi explica în partea a doua a acestui articol de ce pot fi foarte eficiente. Succes nouă tuturor în tot ce suntem și în tot ceea ce facem bun, armonios, cu iubire! Succes în revelarea interioară a celor mai înalte virtuți și a celor mai împlinitoare și deosebite calități, ca femei minunate ce suntem!

Gabriela Popa

Articol publicat în Revista nr. 65/04.04.2022

Sursă foto. Pinterest