Categories
Este trist cu câtă lipsă de profunzime față de adevăratul său scop este tratat actul nutrițional din punct de vedere educațional la toate nivelele, în familie, în sistemele de educație formale și non-formale, în orice formă de manifestare socială și în special din punct de vedere medical.
În general, discuțiile și recomandările în jurul acestui subiect au loc cu referire la ceea ce e bine să se mănânce, când să se mănânce, ce să se mănânce în diverse circumstanțe, asociind tipuri de alimente cu obiceiuri, sărbători, evenimente.
Primele informații în legătură cu mâncarea, pe care le primește un om din mediul în care trăiește încă de la începutul vieții, sunt legate de plăcerea pe care o poate obține pentru papilele gustative și pentru producerea unei cât mai mari bucurii a burții.
Gastronomia a fost ridicată la rang de artă, aranjarea vizuală și „construcția” unei „farfurii” a ajuns o adevărată specializare.
Preocuparea privind condițiile actului nutrițional mai ia în considerare eticheta și bunele maniere când ești la masă, în funcție de contextul social în care acesta are loc (diplomație, regalitate, comportamente în funcție de evenimente, nunți, onomastici etc).
Este imperios necesar ca farfuriile, paharele, tacâmurile, șervețelele să fie aranjate doar într-un anume fel, să nu stăm cu coatele pe masă, să nu sorbim din lingură, să nu plescăim, să nu…, să nu…, să nu!…
Să mâncăm brânză după fructe, să deschidem masa cu un păhărel ca mâncarea „să alunece mai bine”, să ținem paharul de apă în dreapta, să ținem paharul pentru aperitiv în stânga etc. Aceste lucruri ne fac să ne simțim bine. Oare ce parte din noi se simte bine când, de fapt, rolul mâncării este să ne hrănească organismul?
Eleganța gesturilor în actul nutrițional este importantă deoarece conferă prețiozitate și faptul că „știi cum să te comporți în societate”.
S-au scris cărți, s-au realizat cursuri privind obiceiurile, eticheta, ordinea felurilor de mâncare, căutând rafinamentul în obținerea plăcerii și a satisfacției până ce toate acestea și-au pierdut din sens și din esență.
Astfel s-au construit în jurul actului nutrițional concepte și obiceiuri fără consistență. Ignorarea sacralității în legătură cu actul nutrițional face parte din pierderea sacrului în aspectele vieții de astăzi.
Pentru întregirea noastră ca ființe este nevoie să înțelegem actul alimentației dincolo de cutumele culturale, sociale, ca un act ritualic de a ne hrăni și de a ne respecta corpul. În timp putem transforma actul de a ne hrăni într-o practică spirituală în sine pentru că, atunci când mâncăm, noi întreținem viața din noi, iar ce mâncăm și atitudinea noastră în timpul actului de a ne hrăni fizic au influență nu numai asupra corpului fizic ci și asupra corpurilor subtile ale ființei.
Modul în care desfășurăm acest act ne poate apropia de Dumnezeu sau ne poate îndepărta.
Din timpuri ancestrale omul a însoțit hrănirea corpului fizic cu referire la Divinitate. Fie o invocație, fie cu recunoștință și mulțumire, și mai încoace cu rugăciune.
Orice religie sau practică spirituală are un ritual în legătură cu mâncarea, cu actul mâncatului în sine.
În vremuri ancestrale omul se bucura când găsea ceva de mâncare pentru că îi asigura supraviețuirea. Și nu uita să fie recunoscător Divinității pentru acest lucru.
Nu-i așa că lucrurile sunt diferite atunci când spunem „Tatăl nostru” la masă?
Azi trăim cea mai abundentă epocă din punct de vedere al ușurinței cu care ne procurăm alimentele, comparativ cu orice altă epocă din istoria umanității. Putem merge la cel mai apropiat supermarket, la orice benzinărie, la colțul blocului să luăm ceva. Acordăm valoare lucrurilor rare, greu de găsit. Acel lucru devine prețios. Am uitat ce e cu adevărat prețios.
Energia urmează conștienței. Să ne aplecăm, așadar, asupra însemnătății actului de a ne hrăni! Să savurăm nu doar gustul ci să savurăm hrănirea!
Așa cum gastronomia a fost ridicată la rang de artă, să ridicăm actul de a mânca dincolo de artă și să ne reamintim de sacralitatea lui!
Când binecuvântăm mâncarea din farfurie, când mulțumim Creatorului pentru că a înlesnit existența acelui moment.. că avem mâncare în farfurie, că putem să ne bucurăm de darurile ei, că organismul nostru îi urează bun venit și așteaptă nutrienții să îi hrănească celulele astfel încât corpul nostru să își îndeplinească funcția pentru care a fost creat și anume să fie un templu pentru suflet..
Când se întâmplă toate acestea, actul de a mânca poate fi experimentat atât pe orizontală cât și pe verticală și dobândește noi dimensiuni ca și experiență și rezultate.
Putem cultiva legătura intrinsecă dintre suflet și corp și prin relația pe care o avem cu ceea ce intră în corpul nostru – aducând închinăciune de mulțumire și recunoștință pentru alimentele de pe masă, pentru momentul „acum”, pentru că avem șansa să fim ceea ce Dumnezeu a vrut pentru noi – Omul între Cer și Pământ!
Va urma!
Adriana Ionescu
Coach de sănătate și nutriție holistică
Text publicat în Revista nr. 73/01.08.2022
