Viața emoțională

„Nu poate exista cunoaștere fără emoție!”

-„Cum te simți? 

-Bine!”

De câte ori am auzi această replică am putea crede că lumea ori înoată într-un ocean de Bine, ori este complet afonă în ceea ce privește propriile emoții. Realitatea este mult mai pragmatică, dacă răspundem diferit la acea întrebare, urmează un șir de alte întrebări la care nu ne simțim confortabil să răspundem, prin urmare folosim această cutumă pentru a evita tocmai să simțim emoții. Însă, facem și opusul cu oamenii apropiați nouă, când le povestim o întâmplare care ne-a făcut să simțim intens propriile emoții și avem de multe ori așteptarea ca și ascultătorul să simtă la fel ca noi. 

    De unde vine această abordare la extreme a emoțiilor? Din credințele pe care le-am împrumutat sau le-am moștenit fără voie, cum că a-ți afișa emoțiile în public este o slăbiciune, că emoțiile sunt ceva personal, nu trebuie să știe toată lumea de ele și alte condiționări sub forma de „Nu plânge! Nu râde!, Stai cuminte!, Nu te face de râs!” culminate cu „Ce o să zică lumea?!”

    Doar că toate acestea nu țin cont de un detaliu foarte important, și anume că emoțiile sunt în noi, iar toate acele îndemnuri sunt în afara noastră, și de fiecare dată când negăm nevoile proprii pentru beneficiul celorlalți ne creăm nouă un disconfort care în timp poate genera și consecințe mai serioase. 

          Prin urmare, atunci când nu mă bucur pentru că sunt în prezența unor persoane față de care evit să îmi afișez emoțiile mai creez o serie de emoții mai puțin plăcute, cum ar fi furia îndreptată asupra celui pe care îl percep că mi-a impus limita (pot fi eu sau o figură de autoritate) și resentimente față de cei a căror prezență este motivul limitei impuse – și astfel am un pachet de emoții neafișate care îmi generează disconfort. 

Pentru a reduce acest disconfort uneori reușim să dezvoltăm mecanisme de a ignora complet emoțiile până ajungem să nu le mai simțim, singurul dezavantaj cu această abordare este că nu putem alege ce emoții să simțim și pe care să le ignorăm, și astfel ne desensibilizăm la toate.

Toate acestea pornesc dintr-o înțelegere limitată a ceea ce înseamnă emoțiile și rolul lor. Emoțiile sunt semnale în corp care ne induc un sentiment de calm sau agitație și pot fi neplăcute sau plăcute, având ca scop să ne influențeze acțiunile de moment pentru a ne proteja corpul (ex. frica de înălțime ne protejează de cădere și consecințele ei). 

Atunci când rămânem ancorați într-o emoție, fie ea plăcută sau neplăcută, creăm inevitabil suferință deoarece tot ce a generat acea emoție nu mai există, însă încercarea noastră de a o reproduce în corp duce la un consum energetic ce ne provoacă durere. 

Dacă în loc să ne ascundem, limităm, ignorăm emoțiile pur și simplu le-am „asculta” ne-am da seama că uneori sunt ca un roboțel simpatic total pe lângă subiect deoarece realitatea este cu totul alta, și în acel moment emoția dispare și apar altele cum ar fi amuzamentul, sau alteori emoția chiar este relevantă și putem acționa într-un mod congruent pentru a îmbunătăți situația, făcând-o să dispară și să fie înlocuită cu una mai liniștită sau mai plăcută. 

Dacă alegem să considerăm emoțiile un ajutor în loc de tiran, ele sunt ca semnele de circulație pe șosea, putem descoperi că avem libertatea de a ne crea o viață plină de emoțiile dorite de noi, alegând drumul pe care ne conducem viața.    

„Nu poate exista cunoaștere fără emoție. S-ar putea să fim conștienți de un adevăr, dar până când nu-i simțim forța, acesta nu este al nostru. La cunoașterea creierului trebuie adaugată experiența sufletului.”

Arnold Bennett

Avem nevoie de emoții pentru a ne simți vii, pentru a avea confirmarea că trăim, însă pentru o viață împlinită e important să devenim conștienți pe care emoție o vrem zilnic, pe care emoție o vrem măcar o dată pe săptămână, care sunt emoțiile pe care le vrem nu doar în amintiri ci în viața noastră curentă și care sunt emoțiile pe care, dacă nu le putem evita, măcar ni le dorim în viață cât mai rar. Cum putem crea spațiul în care să le și putem experimenta pe toate, și cum putem oferi spațiu și celor cu care interacționăm pentru a-și experimenta propriile emoții? 

O viață împlinită ne va duce prin exploatarea și trăirea tuturor emoțiilor, fie că le căutam intenționat sau ne-am fi dorit să le evităm, putem alege intensitatea și frecvența dorită pentru fiecare și putem alege să ne creăm spațiul necesar pentru ele. 

Ce anume dorim să creăm în viață va fi susținut sau împiedicat de echilibrul emoțional pe care îl creăm în noi. Visele pe care le construim au nevoie de emoțiile noastre pentru a fi alimentate cu energia și convingerea că ele pot deveni realitate, iar pentru a putea oferi această energie trebuie să devenim conștienți de ea și intenționați în dăruirea ei. Energia ce ne transformă lumea provine din emoțiile trăite de noi toți. 

Prin trăirea pe deplin a propriilor emoții ne putem dezvolta empatia față de oameni deoarece putem recunoaște în alții doar ceea ce cunoaștem în propriul corp, iar atunci când recunoaștem putem înțelege mai ușor și judeca mai puțin acțiunile și stările celor din jur. 

Cu cât suntem mai conștienți de propriile trăiri, cu atât putem fi mai mult în slujba Vieții, iar Viața ne răsplătește cu mai multe oportunități de a trăi din plin.

Izabella Geapana

Articol publicat în Revista nr. 75/05 09.2022