„Am să îți povestesc cum a intrat dansul energetic în viața mea și ce beneficii mi-a adus. Pentru mine dansul energetic este cea mai bună formă de terapie! Consider că l-am descoperit în cel mai potrivit moment din viața mea, când simțeam că îmi lipsește știința, cunoașterea de a mă identifica cu persoana mea. Prima dată când am interacționat și cunoscut dansul energetic a fost pe 18 septembrie 2019, chiar de ziua mea, cred că nimic nu este întâmplător! Universul mi-a trimis un cadou și m-a răsplătit pentru a contribui la evoluția și cunoașterea mea.

Prin dansul energetic am început să mă cunosc mai bine, să îmi dobândesc puterile care existau în mine, de care eu nu știam.

Prin dansul energetic mi-am manifestat puterea de a interacționa cu energiile mele, de expansionare a vibrației mele în Univers, am simțit un nou început în viața mea, de a avea o stare de liniște și pace sufletească, viața a fost mereu plină de provocări, ele există și acum, doar că acum știu cum pot trece peste ele cu ajutorul dansului energetic și cu credință în Dumnezeu, cât și în mine, în propria mea forță.

Consider că noi, oamenii, toți ne-am născut cu puteri de la Dumnezeu, dar nu toți știu să își acceseze propria putere, unii o descoperă mai devreme, alții mai târziu. Eu am descoperit-o prin dansul energetic, datorită fondatorului acestei terapii, domnul Ioan Prisecaru, căruia îi sunt foarte recunoscătoare!

Prima dată am început să îmi vindec sufletul, să mă conectez mai mult cu mine, să mă descopăr, să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt! Am să expun acum câteva exemple în care m-a ajutat această terapie benefică mie și tuturor celor care cred în ea. Probleme mari cu sănatatea nu prea am avut, slavă Domnului, doar mici dureri de coloană, acestea trecându-mi, bineînțeles, practicând dansul energetic.

Am beneficiat de această terapie pentru diferite nevoi personale, atât la nivel de suflet, cât și material, financiar. În plan fizic, mi s-a întâmplat ca, într-o seară, după ce am gătit o supă, am luat oala de pe aragaz să o pun la răcit, cumva s-a întâmplat să îmi vărs lichidul fierbinte pe palma stângă, am simțit o durere de arsură cumplită, aproape o oră, am stat cu mâna într-un bol cu apă, mi-am dat și cu alifie, nu puteam să o scot din apă pentru că mă durea îngrozitor, pielea se albise, încercând să se facă bășicuțe, până mi-am dat seama să apelez la propria mea energie, practicând dansul de vindecare locală.

 Prin activarea propriei mele energii, am simțit cum se eliberează durerea, am reușit să mă liniștesc, se cunoștea pielea alburie și am adormit cu gândul că dimineața mă trezesc cu bășicuțe, am dormit atât de bine și dimineața am avut o frumoasă surpriză, palma nu mă durea deloc, era doar puțin albicioasă, fără bășicuțe… încă o dată mi s-a adeverit puterea energiei activate, am uitat să spun că în timpul dansului de vindecare locală, palma dreaptă era foarte fierbinte, parcă, extrăgând toată energia negativă din palma stângă, devenind roșiatică.

Altă intenție pe care am avut-o în dansul energetic 2 zile la rând și dimineața și seara, a fost pe plan financiar, aveam nevoie de o sumă de bani, chiar am vizualizat și ziua în care să îi primesc, cât să primesc și bancnotele… de care erau, ce culoare, suma exactă și chiar așa s-a întâmplat, am primit acei bani exact așa cum mi-am imaginat, nefiind un dar sau ceva, ci doar din munca mea.

Sunt multe beneficii pe care le-am avut prin această terapie minunată a dansului energetic! Cel mai mult pentru mine contează starea de bine atunci când dansez, mă conectez la mine, la sufletul meu, parcă sunt doar eu în Univers, mă simt mult mai sănătoasă, energică.

Într-adevăr, această terapie este foarte benefică, acționând în toate aspectele vieții, dar, doar cu credință. Cel mai mult mă bucură faptul că, prin dansul energetic, am cunoscut oameni frumoși, cu valori spirituale asemenea mie, ființe minunate, pline de lumină, simțind iubirea din inima lor.”

 

Relatare Mihaela Soare

Articol publicat în ediția 96/14 august 2023