Fiecare dintre noi a primit în dar un Dumnezeu (o conștiință). Măreață, omniprezentă, omniscientă și omnipotentă precum cea a Creatorului din care ne-am zămislit. Suntem părticele care au caracteristicile Sursei Primordiale.

În fiecare dintre noi strălucește o scânteie divină, chiar dacă suntem conștienți sau nu de acest lucru. Această mică sursă, din marea sursă, această esență pură din Esența Pură, acest soare propriu din Marele Soare… De aceea se spune că noi toți, una suntem deoarece avem aceeași sursă, doar că timpii sunt diferiți pentru fiecare. Avem același potențial, suntem construiți/creați din și cu aceeași Iubire Eternă!

Întrebare este: ce facem cu „Darul” nostru? Ce facem cu acest Dumnezeu-dar primit la naștere?

Îi onorăm prezența și esența pură, fiind în iubire, iertare, acceptare, bucurie, cunoaștere interioară, ordine și armonie? Sau L-am dezbrăcat de aceste calități/caracteristici divine și i-am pus haina fricii, a urii, a inconștienței de sine, a haosului interior și a dizarmoniei personale? Pe care dintre aceste caracteristici le acceptăm și le rodim mai departe și pe care le negăm, le respingem, lăsându-le să se ofilească, neavând „hrana” necesară creșterii și înfloririi lor (atenția noastră).

Ce vlăstari lăsăm să se înmulțească și pe care îi tăiem ca să piară? Creștem noi în propria grădină pace, armonie, echilibru? Bucurie? Avem încredere în Dumnezeul nostru interior pe care l-am primit în dar și care este una cu Tatăl/Sursa/Creatorul/Conștiința Unică?

Cum îl punem la treabă, în slujba cui? Și ce sarcini îi dăm de îndeplinit în ograda noastră? Sădim noi semințele compasiunii față de aproapele nostru? Ale înțelegerii și recunoștinței pentru ceea ce suntem, avem și putem fi?

Dumnezeul tău ce treburi are de îndeplinit? Strălucește în toată puterea sa divină, este liber, este conștient de El însuși? Sau nici măcar nu știi că ai și tu Unul, bucățică „ruptă” din El?

Ei bine, află acum că ai! Eu te întreb doar: acum că știi, ce vei face cu El? Te străduiești în fiecare clipă să devii una cu El sau îl renegi, negându-ți astfel originile divine, esența pură a spiritului tău, potențialul infinit și propriul „Părinte” Etern?

Ce dovadă mai mare de iubire mai vrei de-atât? Fiindcă își iubește necondiționat copii, S-a dăruit pe Sine în fiecare dintre ei!.. În fiecare dintre noi!

Tu ești unul dintre acești copii minunați, atât de mult iubiți. Și nu, nu ești lăsat singur, îl ai pe El la purtător! Gândește-te acum în ce haine îl îmbraci? El, din iubirea eternă pe care ți-o poartă va accepta ceea ce dorești să îi croiești. El nu te va părăsi niciodată pentru că este răspunzător pentru creația Sa – Tu! Dar nu este răspunzător pentru creația ta – realitatea/viața ta!

Așadar, El fiind una cu tine, poartă hainele cu care chiar tu te îmbraci. Nu are cum ca El să fie îmbrăcat în „aur”, (iubire, compasiune, dăruire, bucurie, iertare), iar tu să fii îmbrăcat în „plumb” (ură, frică, critică, deznădejde, judecată).

Uită-te acum la tine și-ai să-L vezi! Cum este îmbrăcat? În ce haine îl porți? Este un împărat sau un cerșetor? Cum îți onorezi Dumnezeul primit în dar?

Acum că știi… poți preschimba într-o secundă totul! Fă-L să strălucească și onorează-i adevărata esență creatoare – Iubirea! Fii una cu El! Fii una cu Darul tău!

            Roxana Cotigă. Articol publicat în nr.80/21.11.2022